Povestea ceaiului incepe in China antica, cu peste 5000 ani in urma...

Conform legendei, Shen Nung era un imparat cu inzestrari evidente de conducator, om de stiinta si iubitor de arte. Una dintre multele sale cerinte, era ca apa de baut sa fie mai intai fiarta, ca si precautie igienica si apoi servita curtii.

Asa ca, intr-una din zilele de vara, in timp ce vizita domeniile si palatul sau, se opri sa se odihneasca chiar in bucatarie. Intocmai cum poruncise, servitorii tocmai incepusera sa fiarba apa pentru curteni. Chiar atunci, frunze uscate din tufisul din apropierea cazura in apa clocotinda si un lichid maroniu infuza apa. Ca si om de stiinta, Imparatului i se starni interesul asupra noului lichid, bau din el si il gasi foarte inviorator. Si asa, conform legendei, ceaiul a fost creat.

Consumul de ceai s-a intins pe tot teritoriul Chinei si a intrat in toate paturile sociale. In anul 800 i.C., Lu Yu scria prima carte despre ceai, “Ch'a Ching”. Desenand din memoriile si observatiile sale si la cererea expresa a imparatului el a codificat metodele variate de cultivare si preparare a ceaiului in China antica expundandu-le aici. Aceasta a fost forma de servire a ceaiului a misionarilor Buddhismului Zen care mai tarziu il vor introduce in imperiul Japoniei...

Primele rasaduri de ceai au fost aduse in Japonia de catre preotul buddhist Yesei, care a vazut valoarea ceaiului in China in armonie cu meditatia religioasa. Ca rezultat, el este cunoscut ca si “Parintele ceaiului” in Japonia. Datorita acestor evenimente, in Japonia ceaiul a fost asociat cu Buddhismul Zen. Ceaiul a primit aproape instantaneu “sponsorizarea” curtii imperiale care totodata a si ajutat la raspandirea cu rapiditate a valorii ceaiului si in celelalte sectiuni ale societatii japoneze.

Ceaiul a fost ridicat la rand de arta prin crearea Ceremoniei Japoneze a Ceaiului (Cha-no-yu = apa fierbinte pentru ceai). Cea mai buna descriere a acestei forme complexe de arta a fost probabil scrisa de jurnalistul-istoric de originea irlandezo-greaca, Lafcadio Hearn. El scria, din propriile sale observatii: “ceremonia ceaiului cere ani de pregatire si practica pentru a putea aspira la arta... chiar daca aceasta intreaga arta, in detaliu, nu inseamna decat a face si a servi o ceasca cu ceai. Supremul aspect aici este acela ca actul in sine trebuie realizat in cel mai perfect, mai politicos, mai gratios, mai incantator mod posibil”.

Poate ne vom ridica la inaltimea acestor cerinte abia peste ani, dar cu siguranta, acum facem tot ceea ce este posibil pentru a va servi cu un ceai aromat delicios! Va asteptam!